Vara aceasta călătorim din nou împreună. Spre deosebire de anul trecut, traseul din iulie și august îl stabilim împreună. Mai exact, zilnic, câte un cititor #Anansi ne va propune o destinație: fie către un spațiu anume, fie către un timp istoric anume, fie către o stare de spirit specială dintr-o carte. Sau, desigur, poate să ne propună drumul către descoperirea unui profil de personaj memorabil.
Când am lansat colecția, una dintre marile noastre dorințe a fost să reușim să creăm în jurul cărților propuse de Zeul Poveștilor un club neoficial de carte, să adunăm un grup de oameni care iubesc poveștile, curioși să descopere deopotrivă autori europeni de nișă, care nu sunt neapărat „la modă”, alături de autori multipremiați și traduși cu succes în lumea întreagă.
Se pare că am reușit asta. Și credem că este vremea să celebrăm reușita. O facem vara aceasta, prin intermediul acestei călătorii împreună, în care descoperim frânturi din cărțile #Anansi, dar, mai ales, profiluri de cititori fascinanți: o colecție de călătorii către cititorul din oglindă. Asta va fi #VaraAnansi!
***
Fiecare cititor propune o astfel de călătorie pe care o explică în câteva rânduri. Face asta trimițând un email către adresa (roxana.petrescu@edituratrei.ro). De asemenea, îl rugăm pe cititor să însoțescă alegerea călătoriei de un cuvânt-cheie și de tag-urile #VaraAnansi și #CălătorieCătreCititorulDinOglindă.
La finalul lunii august, noi vom aduna toate aceste cuvinte-cheie și, în cadrul unui eveniment aniversar #Anansi3ani, vom crea o poveste ad-hoc folosind cuvintele-cheie, alături de echipa Anansi.
Lasă un răspuns