Celebrul actor britanic Ben Miller, care a jucat în serialele de succes Death in Paradise, Bridgerton și în îndrăgitul film Paddington 2, vine în România și va avea o sesiune de autografe la librăria Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), marți, 26 septembrie, ora 18.00. Sesiunea de autografe face parte dintr-o serie de întâlniri pe care actorul și scriitorul Ben Miller le va avea cu copiii din București.
Editura Pandora M a publicat în anul 2020, în colecția Literati, primul roman pentru copii semnat de Ben Miller – Noaptea în care l-am întâlnit pe Moș Crăciun, iar în 2021, volumul Băiatul care a făcut lumea să dispară, o poveste extraordinară care are în plus ceva din farmecul unei fabule.
Dacă prima carte – Noaptea în care l-am întâlnit pe Moș Crăciun este una magică a cărei acțiune se petrece într-un peisaj feeric de iarnă, unde Torvil, un elf răutăcios, este pe cale să descopere adevărata menire a Crăciunului, cea de-a doua, Băiatul care a făcut lumea să dispară, este un roman fantastic despre călătoria în timp, întorsăturile sorții și despre găurile negre care aduc numai necazuri.
Cărțile lui Ben Miller au un farmec aparte, sunt fantastice, amuzante, dar în același timp pline de învățăminte prețioase pentru copii.
Despre Noaptea în care l-am întâlnit pe Moș Crăciun:
Jackson știe totul despre renii zburători, elfi și atelierul secret de la Polul Nord, știe despre magia care ajută pe Moș Crăciun să ducă peste tot în lume într-o singură noapte; un lucru însă nu știe… cum a ajuns Moș Crăciun să fie Moș Crăciun?
Lucrurile se schimbă când, într-o noapte de Ajun, Jackson îl cunoaște pe Moș Crăciun și îi ascultă incredibila poveste. Poate că nu e chiar povestea pe care o aștepta Jackson, dar, cum spune Moș Crăciun, nu există poveste perfectă.
Despre Băiatul care a făcut lumea să dispară:
Harrison caută din răsputeri să fie un om bun. Nu fură, împarte mereu lucrurile cu sora lui și nu trișează niciodată la jocurile în familie. Dar Harrison are și un MARE defect: nu poate să-și controleze furia. Așa că, atunci când la o petrecere primește 0 gaură neagră în locul unui balon, Harrison profită de ocazie și aruncă în ea tot ce-i provoacă furie. Numai că încep să dispară și lucrurile care-i plac, și își dă seama că e mai bine să te gândești de două ori înainte să-ți pui o dorință.
Ben Miller este actor și regizor, cunoscut publicului din The Armstrong and Miller Show și ca partener al lui Rowan Atkinson în Johnny English Strikes Again. A mai avut roluri în What We Did on Our Holiday, cu Billy Connolly, și în îndrăgitul film Paddington 2. A jucat și în celebrul serial polițist Death in Paradise. Ben Miller este și un scriitor de succes, fiind autorul mai multor romane pentru copii.
Lasă un răspuns