După succesul avut cu Magia ordinii. Senzaționala metodă japoneză de a-ți elibera și organiza casa, Magia ordinii la locul de muncă și Bucuria ordinii, Marie Kondo ne încântă cu un nou proiect — o carte pentru copii. Kiki și Jax. Magia prieteniei îți va schimba viața este o poveste despre o veveriță și o bufniță care învață să prețuiască lucrul cel mai important — prietenia lor — făcând ordine. Cartea a apărut la începutul acestei luni la Editura Pandora M în colecția PanDA. Ca să dea viață cărții, Marie Kondo a colaborat cu autoarea și ilustratoarea de carte Salina Yoon. Salina a scris și ilustrat aproape 200 de cărți pentru tinerii cititori, inclusiv seria Pinguinul. După ce a observat ce impact au cărțile scrise de Salina asupra fiicelor ei — cititoare avide care devorează și zece volume într-o seară —, Marie a fost inspirată să scrie propria carte pentru copii. “Copiii învață foarte mult din cărți — de la cuvintele pe care le spun până la experiențele pe care le caută. Kiki și Jax îi învață pe copii să prețuiască ceea ce au.” Curățenie și prietenie Kiki și Jax — o veveriță și o bufniță — n-ar putea fi mai diferite de atât. Lui Kiki, care strânge tot felul de obiecte, îi place să aibă cât mai multe lucruri, iar lui Jax, o organizatoare feroce, îi place ordinea. Însă până la urmă lucrurile lui Kiki ajung să afecteze timpul pe care-l petrec împreună — într-o bună zi, Kiki nu-și mai poate face drum până la ușa casei din cauza grămezilor de obiecte adunate! Cu ajutorul lui Jax, Kiki învață cum să facă ordine și cum să prețuiască cu adevărat magia prieteniei lor. “Când Jax îi arată lui Kiki cum să facă ordine, o învață de fapt despre simplificare și cum să facă loc pentru bucurie”, spune Salina. “M-am inspirat de la Marie când am creat-o pe Jax — amândouă au o pasiune pentru ordine și curățenie. Dar, ca Marie, cea mai importantă motivație a lui Jax este să aducă liniștea și fericirea în viața lui Kiki.” Nașterea lui Kiki și Jax Inițial, personajele create de Salina Yoon erau două fetițe — Charlotte și Marie —, dar, pe măsură ce evolua povestea, și-a dat seama că personajele animalele ar avea un public mai larg. După ce Kiki și Jax au devenit o veveriță și o bufniță, Salina Yoon le-a desenat fără îmbrăcăminte, dar apoi le-a adăugat și haine, ca să poată învăța cum să le împăturească! “De fiecare dată când îmi arăta Salina câte o schiță nouă, mă entuziasmam”, povestește Marie Kondo. “E foarte dedicată muncii ei — fiecare detaliu era gândit cu atâta grijă! Am știut că scriem o carte cu bucurie și dragoste.” Detalii care aduc bucuria Pentru cititorii cunoscători, Salina ascunde de multe ori în ilustrațiile ei obiecte cu o semnificație specială. În Kiki și Jax, a inclus obiecte care aduc bucurie fetițelor lui Marie; adevărații detectivi pot găsi, printre alte comori, un măgar, o pereche de ochelari de soare cu ramă în picățele și o geantă în culorile curcubeului. “E o încântare să văd jucăriile fetelor în carte”, spune Marie. “Când le-am arătat ilustrațiile, au fost încântate!” Pentru Salina, un moment care i-a adus bucurie a fost întâlnirea cu Marie. “Am simțit tot timpul o legătură profundă cu Marie. Am fost întru totul de acord asupra mesajului pe care voiam să-l transmitem familiilor; este un lucru rar ca o carte să se scrie singură, iar Kiki și Jax a fost genul acesta de poveste.” |
Lasă un răspuns