Dacă nu știţi exact de unde aţi auzit numele Mark Twain, duceţi-vă cu gândul la Prinț și Cerșetor, Aventurile lui Tom Sawyer și la Aventurile lui Huckleberry Finn: sunt cele mai cunoscute cărți ale lui Mark Twain.
Mark Twain a fost cel mai mare povestitor al Americii. Se pricepea așa de bine să scornească povești, încât și-a inventat până și propriul nume. (Numele lui real era Samuel Langhorne Clemens.) Cele mai frumoase povestiri ale sale sunt inspirate din propriile aventuri din copilăria petrecută pe malul fluviului Mississippi, în orășelul Hannibal, statul Missouri.
Mark Twain a avut o viață palpitantă — a fost pilot de vapor cu aburi, căutător de aur, reporter. A călătorit în întreaga lume ca să susțină conferinţe — care erau mai mult spectacole de teatru cu un singur actor — despre scrierile și experiențele sale. Mark Twain a devenit cel mai faimos și mai de succes autor al timpurilor sale.
Multe dintre povestirile lui sunt amuzante, dar deseori umorul său atinge subiecte serioase, cum ar fi rasismul, lăcomia și nedreptatea.
Twain și soția sa, Olivia Langdon Clemens, au avut patru copii: un fiu, Langdon, care a murit la scurt timp după naștere, și trei fiice: Susy, Clara și Jean.
Într-un hotel din Paris, într-o seară de prin anul 1879, Mark Twain stătea cu fiicele sale, care îl implorau să le spună o poveste. Alegând ca punct de plecare o fotografie dintr-o revistă, Twain a început să le spună povestea lui Johnny, un băiat sărac care avea niște semințe magice și care s-a trezit că pleacă să salveze un prinț furat. Mai târziu, Twain și-a notat câteva idei generale despre povestea cu pricina, însă aceasta a rămas neterminată… până acum.
Descoperite în arhiva universității Berkeley din California, notițele lui Twain sunt acum baza unui basm reluat după mai mult de un secol. Având ca ghid numai schița fragmentată a lui Twain și o poveste care se oprește la un moment dat, autorul Philip Stead a scris o istorisire în care își închipuie cum ar fi fost dacă Twain și-ar fi terminat munca. Așa a văzut lumina tiparului povestea: Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină. Iluminată de ilustrațiile grațioase, amuzante și dureros de pătrunzătoare ale lui Erin Stead, această poveste depășește bariera timpului și ne aduce cartea ilustrată pentru copii, de debut, a celui mai legendar scriitor al Americii, așa cum a fost aceasta imaginată de două dintre cele mai importante nume din literatura contemporană pentru copii.
Philip și Erin Stead sunt autorul și ilustratoarea cărții A Sick Day for Amos McGee, care a câștigat Medalia Caldecott. De asemenea, cei doi au creat și apreciatele cărți Bear Has a Story to Tell și Lenny & Lucy. Philip și Erin locuiesc în nordul statului Michigan. Într-o zi senină, ei pot zări Insula Castorilor.
Vă invităm să descoperiți Așa-zisa răpire a prințului Oleomagarină – povestea unui BĂIAT, a găinii sale, a câtorva SEMINȚE MAGICE și să porniți alături de Mark Twain, Philip și Erin Stead în căutarea unui PRINȚ RĂPIT.
Lasă un răspuns