„Băieții nu plâng“ Din păcate auzim mult prea des această sintagmă. Ea vine la pachet cu un fel de obligație pe care părinții o resimt voalat — cum că trebuie să își întărească copiii, să‑i călească, învățându‑i să nu plângă. Probabil că acest lucru își are originea într‑o credință depășită conform căreia avem nevoie ca bărbații noștri să fie puternici . În definitiv ei sunt cei care luptau în războaie, munceau în comunitate și de aici, probabil, frica paralizantă că dacă erau sensibili și aveau lacrimi în ochi, erau automat prea slabi sau prea puțin folositori în aceste roluri. Băieții de azi se vor transforma în bărbați în toată firea și vor avea cariere care nu implică munci manuale sau acțiuni militare. Ei se vor baza pe talentul lor natural, pe sensibilitatea, creativitatea și intuiția cu care au fost înzestrați și vor avea succes pe potecile adulte pe care vor apuca. Rămâne deci întrebarea: de ce atât de multe comnități tachinează, râd, își bat joc sau le pun pumnul în gură băieților care au aceste talente? Nu ar fi normal să îi aprecieze și să îi sărbătorească pe viitorii bărbați care se vor folosi de darurile lor pentru a crea o societate nouă? 
Este adevărat — și băieții plâng. La fel cum și fetele trec prin stări emoționale similare . Unii copii se folosesc de lacrimi mai mult decât alții. Copiii care nu plâng, și nu se descarcă emoţional, pot să își interiorizeze tristețea, frustrarea și supărarea. În timp, acestea se transformă în angoase reprimate și durere, adică în trăiri refulate care devin otrăvitoare pentru sufletele băieților noștri sensibili. Lacrimile sunt un mod sănătos de exprimare a emoțiilor indiferent de identitatea de gen. Convențiile sociale ne obligă să răspundem la vederea lor în loc să le ignorăm. În acest mod, dificultatea emoțională prin care trece cineva poate fi greu de evitat sau de negat, și acest lucru ar putea fi un inconvenient pentru persoana expusă. Când experimentăm emoții care ne fac să plângem, ne revenim după ce reușim să stabilim o conexiune cu altă persoană. Avem nevoie de comunitate și de ceilalți pentru a ne valida emoțiile și pentru a fi capabili să le integrăm. Exprimarea afectelor nu reprezintă o caracteristică feminină, ci este un comportament propriu oricărei persoane sănătoase, capabile de conexiune emoțională cu ceilalți. Toți copiii trebuie să‑și dezvolte un simț al curajului emoțional în așa fel încât să se poată ridica după un eșec, o respingere sau o dezamăgire. Această reziliență este vitală pentru ca cei mici să se pregătească așa cum trebuie pentru o viață adultă care presupune un mediu de lucru provocator și competitiv. „Băieții trebuie să învețe cum să intre în legătură cu propriile trăiri și percepții. La fel de important este să își înțeleagă semenii, pentru că progresul tehnologic și competiția globală au generat un mediu de muncă care presupune efort creativ de echipă, soluționarea problemelor în grup, comunicarea constantă și abordări comune asupra riscurilor.“ 
Fragment din cartea Băieții sensibili: cum să devină mai puternici de Betsy de Thierry, un ghid foarte accesibil destinat oricărui adult care vrea să înțeleagă băieții sensibili.
Lasă un răspuns