Sărbătorile au venit și cu siguranță Moș Crăciun, atât de așteptat de copii, nu-i va dezamăgi nici măcar în acest an, în care „distanțare” este unul dintre cele mai rostite cuvinte. Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, a pregătit cele mai frumoase și interesante povești. Acestea sunt cadourile perfecte de pus sub brad, de către cei care vor să dăruiască o bucurie celor dragi.
- Fabule, de Natalie Portman
Minunat ilustrată, cartea publicată de Pandora M în colecția PanDA cuprinde trei fabule clasice repovestite cu înțelepciune și talent de celebra actriță Natalie Portman. Povestite jucăuș, prietenos și în armonie cu fermecătoarele imagini create Janna Mattia, istorioarele pline de învățăminte ale lui Natalie Portman – Iepurele și Țestoasa, Cei trei purceluși și Șoricelul de la țară și șoricelul de la oraș – alcătuiesc o carte foarte bună pentru biblioteca familiei și sunt ideale pentru a fi citite cu voce tare.
Natalie Portman este câștigătoare a Premiului Oscar, regizoare, producătoare de film și activistă, printre ale cărei filme se numără Léon: The Professional, Cold Mountain, Closer, V for Vendetta, episoade care preced seria Star Wars, A Tale of Love and Darkness, Jackie, Black Swan și Thor: Love and Thunder (în curs de apariție). Născută în Ierusalim, este absolventă a Harvard University și trăiește în Los Angeles, alături de familie.
Janna Mattia s-a născut și a crescut în San Diego. A primit diploma de ilustrator de entertainment la Laguna College of Art and Design, iar în prezent este creatoare de concept și animație de film și ilustrații. „Fabule” reprezintă debutul editorial atât pentru Natalie Portman, cât și pentru Janna Mattia.
- Surpriză de Crăciun pentru Findus, de Sven Nordqvist
Findus, motanul vorbăreț, îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Crăciun și îi mărturisește acest lucru și lui Pettson, stăpânul fermei unde locuiește și cel mai bun prieten al lui. „Vai de mine! Cum să-i spun că e posibil ca Moș Crăciun să nu treacă și pe la pisici?”, se gândește Pettson. Așa că îi vine ideea să construiască o mașinărie în formă de Moș Crăciun, ca să nu îl dezamăgească pe Findus. Așa că se apucă să se gândească, să plănuiască, să meșterească și să intre din nou în tot felul de încurcături provocate de micul lui companion. O poveste absolut savuroasă despre familie, iubire și atmosfera unică de Crăciun.
Sven Nordqvist s-a născut în 1946 în Helsingborg, iar desenul și pictura au fost dintotdeauna pasiunile lui. Cartea Tortul de clătite a însemnat nașterea personajelor Pettson și Findus, în anii ’80. Nordqvist nu s-a gândit la o serie de la început, dar bătrânul și motanul lui i-au fermecat pe cititori. Cu ilustrații la fel de captivante ca povestea, seria Pettson și Findus s-a vândut în peste 6 milioane de exemplare și a fost tradusă în 44 de limbi. Aventurile bătrânului fermier Pettson și ale tovarășului său Findus sunt perfecte ca prime lecturi ale micilor școlari.
- Pettson și Findus. Calendarul Familiei 2021, de Sven Nordqvist
Calendarul familiei pe 2021 vine să întregească seria creată de scriitorul suedez Sven Nordqvist. De această dată, cei mici (dar și cei mari) pot decoperi în calendar și alte motive de bucurie pentru 2021 și idei de a celebra nu doar sărbătorile tradiționale românești, ci și zile haioase precum: Ziua Înghețatei, Ziua Fericirii, Ziua Familiei sau pe cea a Uitucilor, Ziua Clătitelor sau a Îmbrățișării și multe altele.
- Noaptea în care l-am întâlnit pe Moș Crăciun, de Ben Miller
Jackson știe totul despre renii zburători, elfi și atelierul secret de la Polul Nord, știe despre magia care îl ajută pe Moș Crăciun să ducă daruri peste tot în lume într-o singură noapte; un lucru însă nu știe… cum a ajuns Moș Crăciun să fie Moș Crăciun? Lucrurile se schimbă când, într-o noapte de Ajun, Jackson îl cunoaște pe Moș Crăciun și îi ascultă incredibila poveste. Așa începe aventura: într-un peisaj magic de iarnă, unde Torvil, un elf răutăcios, este pe cale să descopere adevărata menire a Crăciunului. Poate că nu e chiar povestea pe care o aștepta Jackson, dar, cum spune Moș Crăciun, nu există poveste perfectă.
Ben Miller este actor și regizor, cunoscut publicului din The Armstrong and Miller Show și ca partener al lui Rowan Atkinson în Johnny English Strikes Again. A mai avut roluri în What We Did on Our Holiday, cu Billy Connolly, și în îndrăgitul film Paddington 2. A jucat și în celebrul serial polițist Death in Paradise, iar acesta este primul său roman pentru copii.
Lasă un răspuns