După un prim eveniment plin de momente extraordinare care vor rămâne fără îndoială în memoria participanților, ne bucurăm să anunțăm următoarea lansare a volumului Cenaclul de Luni. Viața și opera de Cosmin Ciotloș publicat de editura Pandora M. Vă așteptăm așadar, miercuri, 23 iunie, începând cu ora 18.00, în frumoasa grădină a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. Alături de autor vor fi prezenți scriitoarea Marta Petreu și criticul literar Ion Vartic, personaje în ”romanul” poeziei optzeciste scris de Cosmin Ciotloș. Evenimentul moderat de criticul și dramaturgul Anca Hațiegan se va încheia cu o sesiune de autografe.
Criticul și istoricul literar Ion Vartic spune că „acest volum se citește adeseori ca un roman ideatic și evenimențial al preistoriei și al istoriei generației optzeciste, cu toate tribulațiile pe care le-a avut aceasta pe parcursul ei accidentat, cu momente în care s-a impus sau cu momente dramatice, ce au dus la interzicerea Cenaclului de Luni.“
Cosmin Ciotloș (n. 1983) este lector dr. la Facultatea de Litere a Universității din București și colaborator al revistei Dilema veche. A susținut timp de zece ani principala rubrică de cronică literară a revistei România literară. A publicat o antologie a poeziei generației optzeci (Nemira, 2015), o ediție adnotată a poemului Levantul de Mircea Cărtărescu (Humanitas, 2016) și un eseu detectivistic investigând opera lui Mateiu I. Caragiale, Elementar, dragul meu Rache (Humanitas, 2017). În 2019 a primit Premiul pentru critică literară al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj. În 2020 a coeditat volumul de studii Harta și Legenda. Mircea Cărtărescu în 22 de lecturi (Editura Muzeul Literaturii Române).
Lasă un răspuns