Cărțile bune au întotdeauna nevoie de cititori pe măsură, așa că vă mulțumim că ați fost alături de noi și anul acesta. Pentru că mesajul nostru vă găsește în toiul pregătirilor de Crăciun profităm de ocazie și vă dezvăluim o rețetă preluată din Cartea de bucate a lui Pettson și Findus – rețeta de turtă dulce. Cea mai savuroasă turtă dulce, pe care o veți putea face împreună cu cei mici. 🙂

Ingrediente:
150 g unt
1 lingură scorțișoară
1 linguriță cuișoare măcinate
1 linguriță bicarbonat
1 linguriță ghimbir uscat și măcinat
2 linguri fulgi de migdale sau migdale mărunțite
350 g miere
300 g zahăr
200 ml apă
850 g făină
1. Topești untul și îl amesteci cu mierea și cu zahărul. Adaugi apa, mirodeniile și bicarbonatul. Torni și făina și frămânți aluatul pe un blat de lucru pudrat cu făină. Pui aluatul la rece peste noapte.
2. Întinzi aluatul într‑o foaie și decupezi turta dulce. Dacă alegi să faci inimioare, poți să le decorezi cu migdale mărunțite sau cu fulgi de migdale, ori cu glazură albă de zahăr.
3. Dai turta dulce la cuptor la 200–220 °C, vreo 10 minute sau până devine aurie. Ai grijă să nu se ardă!

Echipa Grupului Editorial Trei vă urează sărbători minunate și un Crăciun exact așa cum vi-l doriți!