Salonul Internațional de Carte Bookfest este ocazia perfectă de a ne alege savuroasele lecturi de vacanță. Recomandările noastre sunt și la această ediție cele mai noi titluri publicate de Editura Pandora M în colecțiile Anansi. World Fiction, LITERATI și PanDA. Vă așteptăm așadar la Bookfest, în standul Grupului Editorial TREI de la Romexpo, pavilionul B2, standul B08, în perioada 1-5 iunie cu noutăți, promoții și reduceri speciale.
Bookfest 2022 este primul eveniment de amploare la care Editura Pandora M prezintă Anansi. World Fiction, una dintre cele mai îndrăgite colecții de literatură universală de pe piața de carte autohtonă. Iubitorii de literatură vor putea găsi la standul editurii cele peste 50 de titluri: romane contemporane aflate în vizorul criticilor din întreaga lume, recuperări editoriale necesare, ediții noi și aduse la zi ale unor cărți esențiale ale culturii contemporane, memorialistică, eseu, poezie – un portofoliu divers și bogat.
Pe lista celor mai recente apariții se află atât traduceri noi din opera unor scriitori iubiți de cititorii români precum Invențiile ocazionale de Elena Ferrante, Țara celorlalți de Leïla Slimani, Noaptea oracolului de Paul Auster, Patul Fridei de Slavenka Drakulić, precum și traduceri în premieră ale unor cărți aflate în vizorul criticii și al cititorilor din întreaga lume.
Shuggie Bain – romanul de debut al lui Douglas Stuart, tradus în peste 40 de limbi, vândut deja în peste 1 milion și jumătate de exemplare și recompensat cu Booker Prize în 2020, Cea mai tainică amintire a oamenilor de Mohamed Mbougar Sarr – romanul distins în 2021 cu Prix Goncourt, Tyll de Daniel Kehlmann – unul dintre cele mai răsunătoare succese literare germane din ultimii cinci ani sau Sezonul uraganelor de Fernanda Melchor – roman distins cu Premiul Anna Seghers, finalist la Booker International și aflat în curs de ecranizare la Netflix, în regia Elisei Miller, câștigătoare a Palme d’Or la Cannes.
Sâmbătă, 4 iunie, de la ora 13.00, la scena Arena, va avea loc un amplu eveniment de lansare al celor mai recente noutăți editoriale, amfitrion fiind scriitorului Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției. Vor vorbi despre noutățile Anansi. World Fiction oameni importanți în peisajul editorial românesc și prieteni apropiați ai acestei colecții: Oana Doboși (cofondatoare al librăriei independente „La Două Bufnițe”), Svetlana Cârstean (poetă), Mihaela Ghiță (traducătoare), Raluca Selejan (cofondatoare al librăriei independente „La Două Bufnițe”), Octavia Nedelcu (traducătoare), Iulia Gorzo (traducătoare) și Matei Martin (jurnalist Radio România Cultural).
Pentru cititorii de 8-14 ani, colecția LITERATI propune romanul Aventura lui Billy și a puilor de vulpe de Michael Morpurgo, o poveste despre prietenie, loialitate și supraviețuire. Colecția PanDA aduce o nouă carte din seria Elmer – Elmer și vântul de David McKee, Mamma Mu și căsuța din copac (seria Mamma Mu) de Jujja & Tomas Wieslander, cu ilustrațiile îndrăgitului Sven Nordqvist și Cele şapte minuni ale domnului Zăpăcilă de Mauri Kunnas.
Toți cei care vor achiziționa cărți pentru copii vor primi cadou Calendarul familiei 2022 cu Pettson & Findus, iar pentru 3 cărți cumpărate din colecția Anansi. World Fiction cadoul va fi o sacoșă din pânză.
Lasă un răspuns