Olimpia Melinte, bine-cunoscuta actriță care a interpretat rolul principal în serialul Vlad, difuzat de ProTV, publică prima sa carte pentru copii: Serion Pantalon în Țara Amintirilor, în colecția PanDA de la Editura Pandora M. Cartea – scrisă de Olimpia Melinte și ilustrată de Diana Tivu – este un carusel magic de gânduri și trăiri, menit să-i ajute să învingă emoțiile primei zile de școală, să treacă peste conflictul dintre generații și, nu în ultimul rând, să accepte pierderea cuiva drag.
Olimpia Melinte donează drepturile de autor provenite din vânzarea cărții Serion Pantalon în Țara Amintirlor către Fundația Metropolis. Această fundație contribuie de peste 20 ani la construirea unei lumi în care oamenii zâmbesc, prin facilitarea accesului lor la sănătate, educație și dezvoltare emoțională echilibrată.
Olimpia Melinte și-a deschis sufletul în fața cititorilor și ne-a mărturisit cum a încolțit ideea acestei cărți în mintea și în inima sa, și cât de mult a ajutat-o să depășească momentele grele din viață.
Am început sa aștern gânduri și emoții pe hârtie prin adolescență. Atunci am înțeles ca poveștile pot fi vindecătoare, că te pot transforma și uneori îți pot arăta calea. Actoria mi-a oferit și ea șansa să mă bucur de imaginație, să jonglez cu ideile așa cum simt, să inventez, să descopăr și să trăiesc vieți noi și povești inedite.
Când am devenit mamă, mi-am dat seama că singura modalitate prin care puteam să-l fac pe fiul meu să mă înțeleagă erau tot poveștile. Așa că ele ne-au însoțit pas cu pas, de la personaje simpatice care l-au făcut să aibă curaj in momentele în care se simțea nesigur, până la situații banale care se transformau în adevărate scenarii fantastice pentru a trece mai ușor peste drumurile lungi, o vizită la doctor sau plictiseala unei așteptări.
Mereu am inventat împreuna cu Sasha, mereu l-am pus în tot felul de situații excepționale pentru a înțelege mai bine schimbările din viața lui și, nu în ultimul rând, pe el însuși. Dar primăvara lui 2020 a fost cea mai complicată perioadă și nu doar pentru noi, ci pentru întreaga omenire. Ne confruntam cu grădinița online, cu lipsa de interacțiune și bucuria jocului afară, printre copii. Toate sunau ireal, dar așa arăta noua realitate. Iar mai apoi urma școala, un pas important, dar care era umbrit de pandemie. Cum să-mi ajut copilul sa treacă peste emoții când el se scufunda tot mai tare în nesiguranță? Și aici au intervenit din nou poveștile. L-am “resuscitat” pe Serion Pantalon, prietenul lui imaginar, și împreună am clădit o nouă aventură inspirată din trăirile si căutările puștiului meu de 5 ani. Încă o dată, cuvintele ne-au ajutat, iar Sasha a pornit încrezător spre prima zi de școală. Dar această poveste a însemnat și pentru mine vindecare, pentru că în paginile ei se regăsește imaginea tatălui meu, a cărui dispariție a lăsat multă durere în urmă. Mi-am dorit ca nepotul lui să nu-l uite, să-l păstreze în amintire, să se întâlnească pentru ultima oară în paginile poveștii Serion Pantalon în Țara Amintirilor și să le dau șansa să-și spună la revedere așa cum nu s-a putut întâmpla în realitate. Orice sfârșit este un nou început, iar povestea mea își dorește să le fie alături atât copiilor, cât și părinților care au nevoie de un pic de ajutor când se simt copleșiți în fața tuturor încercărilor la care-i supune, uneori, viața de familie.
Îndrăgita actrița de teatru și film Olimpia Melinte (n. Iași, 1986)s-a remarcat de-a lungul timpului în numeroase lungmetraje ce i-au adus premii și nominalizări la cele mai importante festivaluri de film din lume, pentru cele peste 30 de roluri remarcabile.
În 2018 a început filmările pentru serialul Vlad (difuzat la PRO TV), devenit ulterior lider de audiență.
Locuiește în București cu soțul și cei doi copii ai lor. Serion Pantalon în Țara Amintirilor, scrisă după o idee a fiului său Alexandru și dedicată tatălui ei, reprezintă debutul în literatură pentru copii.
Diana Tivu a absolvit facultatea de arhitectură UAUIM din București și este o autodidactă când vine vorba de grafică, pictură și ilustrație. Din 2015 și-a transformat pasiunea în realitate și lucrează ca ilustrator și autor de carte pentru copii. Portofoliul său include atât titluri clasice, cât și scrieri ale unor autori români contemporani.
Format: 210 mm x 297 mm, paperback, color, 64 pagini
ISBN: 978-606-978-466-2
Preţ: 49 lei
„Serion Pantalon în Țara Amintirilor este o poveste despre înțelegere, despre emoții și gânduri, despre griji și necunoscut, despre începuturi, despre sprijin, despre cum iubirea și amintirile din copilărie ne dau putere.” Andreea Chiru-Maga, psiholog
Lasă un răspuns