László Krasznahorkai este câştigătorul Premiului Formentor pentru Literatură din acest an.

Un obişnuit al caselor de pariuri la Nobel, comparat adesea cu Kafka sau Thomas Bernhard, cu Gogol sau Bulgakov, László Krasznahorkai a primit prestigiosul premiu spaniol „pentru susţinerea puterii narative care învăluie, dezvăluie, ascunde şi transformă realitatea lumii, pentru extinderea versiunii ficţionale a enigmaticei existenţe umane, pentru apelul la lectura viguroasă a unei fabule complexe şi pentru construirea labirinturilor fascinante ale imaginaţiei literare”.

Premiul Formentor a fost acordat pentru prima dată în anii 1960 şi reprezintă o recunoaştere a operei marilor scriitori care şi-au dedicat viaţa literaturii, ca modalitate de a-şi păstra esenţa şi moştenirea culturală. Premiul poartă numele oraşului Formentor de pe insula spaniolă Mallorca, faimoasă pentru reuniunile sale literare.

Anterior, premiul spaniol a fost primit de Pascal Quignard, Ludmila Uliţkaia, Annie Ernaux, Cesar Aira, Javier Marías sau Mircea Cărtărescu.

László Krasznahorkai (n. 1954) este cunoscut deopotrivă și ca scenarist. A absolvit filologia cu o teză despre opera scriitorului Sándor Márai, iar după definitivarea studiilor și-a câștigat existența ca scriitor profesionist. A avut o strânsă colaborare cu celebrul regizor maghiar Béla Tarr, în urma căreia au rezultat film precum Satantango sau Calul din Torino. Este laureat cu unul dintre cele mai importante premii din Ungaria și străinătate, printre care se numără Man Booker International Prize, Best Translated Book Award, National Book Award for Translated Literature sau Europäischer Literaturpreis. 

În colecția Anansi. World Fiction au apărut în traducere romanele Satantango și Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim, ambele în traducerea lui Ildikó Gábos-Foarță

Roman ecranizat în 1994, în regia lui Béla Tarr, Satantango contopește frânturi de carnaval, religie, comedie neagră, politică, folclor într-o alegorie cu final deschis.

Într-un sat pustiit din Ungaria, într-o atmosferă înecată în mucegai, rugină și putrefacție, personajele romane Satantango căuta din răsputeri să-și aleagă un drum în viață, să găsească răspunsuri și să supraviețuiască.„Știi, dansul e slăbiciunea mea”, spune unul dintre ele — și, dansând, uită cu toții de nenorocirea pe care o lasă în urmă, de putregaiul care macină lucruri, de clădiri care care cad pe oameni. Totul e mișcare, dans în Satantango: personajele, care-și părăsesc casa în căutarea unei fantezii; natura, care ocupă cu repeziune locul lăsat gol de oameni și freamătă nevăzut; destinul, care îi ține pe toți într-o așteptare nestatornică, ispitindu-i cu semnele salvării; chiar și timpul are zvâcniri neașteptate, ordonând materie după principii stranii. Și totul se petrece în virtutea unei așteptări al cărei sfârșit nu se întrevede, al cărei adevăr e încă departe.

Roman „apocaliptic, vizionar, nebunesc” (Publishers Weekly), Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim are drept pretext întoarcerea baronului Béla Wenckheim în orașul său natal din Ungaria, după o lungă perioadă de exil petrecută la Buenos Aires, de unde a fugit din cauza datoriilor imense lăsate în cazinouri. Dorința lui secretă este să se împace cu iubita din liceu, Marika. Ceea ce urmează însă este o simfonie a confuziei, o înlănțuire de evenimente haotice în care sunt angrenați politicieni de provincie și infractori mărunți, dar și un straniu Profesor, un savant de renume mondial care cercetează mușchiul de copac și încearcă să se detașeze, în izolare, de orice formă de gândire. Fără să știe, locuitorii orașului se află pe marginea abisului, a morții iminente care se apropie pe ritmurile melancolice și isterice ale ceardașului.