Cartea de memorii Tigru trist / Triste tigre de Neige Sinno este câștigătorea Premiului Strega European pe anul 2024. Volumul se află în pregătire în colecția „Anansi. World Fiction”, în traducerea poetei Svetlana Cârstean.
Cartea lui Neige Sinno a obținut 10 voturi dintr-un total de 23 exprimate de juriul format din 25 de scriitori italieni, câștigători și finaliști ai Premiului Strega.
Deja un fenomen editorial în Franța, câștigător al Prix Goncourt des Lycéens, Prix Femina, Prix Le Monde, Prix Inrockuptibles, cu drepturi de autor vândute în 26 de țări, volumul de memorii al lui Neige Sinno a fost, anul trecut,alegerea juriului Universităţii din Bucureşti pentru cea de-a XI-a ediţie a „Premiului Goncourt – Alegerea României”.
Cartea a fost desemnată drept câștigătoare a Premiului Goncourt internațional și în Moroc, Serbia, Canada, Finlanda, Statele Unite ale Americii, Tunisia, Turcia, Holanda, Marea Britanie, Corea, Slovacia, Liban, India, Belgia și Elveția.
Cartea de memorii a lui Neige Sinno explorează o povestea incestului suferit în copilărie.
După ce relația părinților ei s-a încheiat, mama ei s-a căsătorit cu un bărbat care avea să o abuzeze și să o violeze pe Neige de la vârsta de aproximativ șapte ani până la jumătatea adolescenței. Tigru trist – titlu inspirat de poemul lui Blake, Tigru – este o explorare durearoasă, dar lucidă a modului în care putem vorbi despre ceea ce este de nedescris.
O analiză a faptelor, dar și a felului în care acestea au modelat devenirea victimei.
Îl descrie pe violator, copilul care a fost, persoana care este, ce s-a întâmplat când i-a spus mamei sale și, ani mai târziu, fiicei sale. Autoarea dă târcoale evenimentelor, în încercarea de a găsi un sens, într-o poveste scrisă impecabil.
„Am citit cartea lui Neige Sinno ca și cum aș fi coborât într-un abis cu ochii deschiși. […] Toată lumea, în primul rând adolescenții, ar trebui să citească Tigru trist. Ar fi un mare pas înainte pentru conștientizarea răului cu mijloacele literaturii”, declara Annie Ernaux, laureata Nobelului literar pe anul 2022.
Inițiat în 2014 cu ocazia președinției italiene a Consiliului UE, Premiul Strega European își propune propune să aducă un omagiu culturii bătrânului continent și legăturilor sale cu Italia. Anul trecut, câștigătorul Premiului Strega European a fost Emmanuel Carrère.
Din cei 11 laureați, patru se află în portofoliul colecției Anansi: Neige Sinno, Annie Ernaux, Judith Schalansky și Gheorghi Gospodinov.
Lasă un răspuns