Cea mai recentă apariție din colecția ANANSI. World Fiction de la Editura Pandora M, romanul Patrula djinnilor de Deepa Anappara, o carte ce spune misterioasa poveste a copiilor indieni care continuă să dispară, se va găsi de săptămâna viitoare în librăriile din toată țara.

Considerată una dintre revelațiile literare ale anului 2020, cartea a ocupat adesea primele pagini ale revistelor de cultură atât în Marea Britanie, cât și peste Ocean.

La data apariției, Ian McEwan, unul dintre cei mai importanți prozatori ai momentului, scria despre Patrula djinnilor că este „un debut genial”. De asemenea, Elif Shafak, îndrăgita prozatoare de origine turcă stabilită în Regatul Unit, aprecia romanul Deepei Anappara ca fiind „o carte uimitoare, minunată”.

În doar câteva luni de la data apariției, Peter Straus, agentul literar care o reprezintă pe Deepa Anappara a reușit să semneze contracte de traducere a cărții cu editori din 21 de țări: „Am primit șase oferte de traducere a cărții în străinătate la doar patru zile de la transmiterea manuscrisului – o situație rară pe care n-am mai trăit-o”, a mărturisit Straus.

Cartea urmează să fie ecranizată, drepturile fiind cumpărate de casa de producție londoneză FILMWAVE, cunoscută cinefililor pentru producții precum „Alone in Berlin” sau „Letter to the King”.

Deepa Anappara a crescut la Kerala, în partea de sud a Indiei și a lucrat ca jurnalistă în metropole precum Mumbai și Delhi. Un fragment din Patrula djinnilor i-a adus Lucy Cavendish Fiction Prize, Deborah Rogers Foundation Writers Award și Bridport/Peggy Chapman-Andrews Award. Deține un masterat în creative writing de la University of East Anglia, Norwich, unde urmează în prezent studiile doctorale.

„Ideea de a scrie romanul Patrula djinnilor mi-a venit în India, unde am lucrat ca jurnalistă timp de unsprezece ani. Scriam despre educație și drepturile omului, am intervievat sute de oameni care trăiau în cartiere sărace precum cel din romanul meu. M-am întrebat adesea cum este viața copiilor din astfel de cartiere, știind că pot fi smulși în orice moment din sânul familiei. Cum se confruntă copiii cu această frică teribilă și cu incertitudinea? Cum înțeleg ei nedreptatea, devenită o constantă a lumii din jurul lor?

Copiii din romanul meu au fost inspirați de copiii pe care i-am intervievat ca reporter”, a mărturisit scriitoarea într-un interviu acordat imediat după publicarea cărții.

Cartea Deepei Anappara s-a aflat și ea pe lista lungă a cărților înscrise în competiția pentru pentru prestigiosul Women’s Prize for Fiction 2020, premiu care i-a revenit în final romanului Hamnet de Maggie O’Farrell, apărut în traducere în urmă cu o lună tot în colecția ANANSI. World Fiction.

Acțiunea romanului Patrula djinnilor îi poartă pe cititori prin cele mai periculoase locuri ale metropolei indiene de astăzi: bazarul pe timp de noapte și chiar capătul Liniei Purpurii de tren.

Eroul cărții este Jay, un băiețel de nouă ani care urmărește toate serialele polițiste pe care le prinde (în special Patrula de poliție). Într-o zi, Jay pornește, alături de cei doi prieteni ai lui, Faiz și Pari, în aventura unei anchete iscate de dispariția unui copil pe care-l cunosc. Însă în jurul lor copiii dispar în continuare, unul după altul, iar trioul de detectivi trebuie să înfrunte părinți îngroziți, polițiști indiferenți și chiar legenda unor djinni înspăimântători pentru a descoperi adevărul. Ceea ce a început ca o joacă se transformă într-o realitate sinistră.

Patrula djinnilor (traducere de Daniela Rogobete), o dezvăluire a Indiei moderne și a multiplelor și complexelor ei probleme, este cel de-al nouăsprezecelea titlu publicat în colecția ANANSI. World Fiction.


În 2021, în colecția ANANSI. Wold Fiction vor apărea în jur de 40 de cărți, lista incluzând majoritatea titlurilor recompensate cu cele mai importante premii literare în 2020: opera poetică a poetei Louise Glück, laureata Nobelului literar, va fi tradusă și publicată începând cu acest an, romanului The Discomfort of Evening semnat de scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld, premiat cu The International Booker Prize, precum și romanul Shuggie Bain de Douglas Stuart, recompensat cu The Booker Prize 2020.

ANANSI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Noua colecție, așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.