Nopți albastre de Joan Didion este cea de-a 25-a carte tradusă de Ioana Văcărescu. O listă impresionantă care include titluri semnate de nume importante ale literaturii de limba engleză, un „teritoriu” care se întinde de la Sarah Perry și Adam Ross până la W. Somerset Maugham și Norman Mailer.

Despre Nopți albastre ne-a mărturisit că a tradus-o „cu sufletul strâns”, cu gândul la mama și la mama mamei.

Vă invităm să citiți în cele ce urmează întreaga mărturie a Ioanei Văcărescu referitoare la întâlnirea cu cartea lui Joan Didion.

„Traducerea Nopților albastre a fost frumoasă și grea. La fel a fost și lectura. E nespus de greu să citești (și să scrii, chiar și „doar” traducând) despre durerea cruntă a pierderii unui copil, a unei iubiri, a pierderii propriei tinereți, despre teama de boală și de neputință, despre durerea surdă a îmbătrânirii. Sunt (aproape toate) niște suferințe atât de umane, atât de firești, încât, oricât ne dorim să le ignorăm sau să le amânăm, ne așteaptă cuminți, neclintite, ineluctabile. În Nopți albastre ne vorbesc direct, Didion le dă glas și ne arată rănile pe care i le-au făcut durerile astea, încearcă să le înțeleagă și să le îmblânzească.

Nu am putut să traduc altfel decât cu gândul la mama, cu gândul la mama mamei, și cu sufletul strâns. Deși este și speranță în paginile cărții, e și încăpățânare, e dârzenie, este toată puterea unei scriitoare remarcabile, mi-a fost greu s-o iau pe calea filosofiei și a lecțiilor de viață. Am ales calea emoției. Am citit cu emoție, iar când am tradus, m-am străduit s-o fac cu precizia cu care a scris Didion. Fiindcă Joan Didion și în suferință, în durere și în iubire, scrie tot cu o concizie și o reținere extraordinare, cu o proprietate a cuvintelor care atrage și fascinează prin simplitate.

Am citit la un moment dat un interviu în care Didion povestește despre începuturile ei la Vogue. Cum editoarea îi tăia textele, cum din trei-patru sute de cuvinte rămâneau după redactare doar cincizeci – însă desăvârșite. Cum a învățat să scrie. Să rescrie, să șlefuiască, să revină asupra textului până când rămâne din el doar miezul, ideea în forma ei cea mai clară, cuvintele în forma lor cea mai expresivă și mai simplă. Substantivul potrivit după verbul potrivit, virgula exact acolo unde trebuie, epitete doar cât să evoce imaginea cea mai izbitoare.

Am încercat să fac același lucru, păstrând proporțiile, bineînțeles – am tradus, am redactat traducerea, am revizuit redactarea, am modificat revizuirea, iar la final m-am străduit să citesc textul cu ochi străini (nu și goi, însă), să-mi critic traducerea și s-o refac. Cred, de fapt, că ăsta e drumul pe care ar trebui să-l urmeze orice traducere – o căutare a textului în limba-țintă, până la forma cea mai apropiată de perfecțiune. Și cea mai sinceră.”

Volumul „Nopți albastre” de Joan Didion, una dintre cele mai așteptate noi apariții în colecția Anansi. World Fiction din această primăvară, se află deja în librăriile fizice și online din întreaga țară.