Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe vizitatori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Cititorii vor putea cumpăra, la standul editurii din cadrul Romexpo, toate cele peste 100 de titluri publicate în cadrul colecției cu o reducere de 30%, dar vor exista și titluri la prețuri speciale.

Peste 30 de noi titluri au apărut în traducere în cadrul colecției de la ultima ediție a Salonului de carte Bookfest, o listă impresionantă care include laureați ai Nobelului literar (Annie Ernaux, cu două titluri, Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei – traducere de Mădălina Ghiu și Vasile Zincenco și Anii – traducere de Mădălina Ghiu), autori aflați în cursa pentru câștigarea unor premii de referință din lumea literară (Gheorghi Gospodinov cu Refugiul timpului, finalist la Booker Internațional 2023), traduceri care au cucerit cititorii din lumea întreagă (Infinitul într-o trestie de Irene Vallejo, traducere de Silvia Alexandra Ștefan), cea mai bine vândută carte din Spania de-a lungul perioadei pandemice. Lor li se alătură o serie de cărți-obiect, precum integrala operei poetice a César VallejoA murit eternitatea mea, în traducerea lui Dinu Flămând, sau ediția de lux a romanului Golem de Gustav Meyrink (traducere de Gina Argintescu-Amza), însoțită de 19 litografii semnate de pictorul Ștefan Câlția, cu un studiu introductiv semnat de Bogdan-Alexandru Stănescu, precum și un dialog al acestuia cu îndrăgitul artist.


Câteva dintre titlurile apărute în ultimele săptămâni în Anansi. World Fiction, unul dintre cele mai dinamice proiecte editoriale dedicate traducerilor din literatură universală de pe piața de carte din România, vor fi lansate la Bookfest în cadrul unui eveniment special sâmbătă, 27 mai, începând cu ora 14.00, la Scena Arena. Moderatorul evenimentului va fi coordonatorul colecției, scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu.

În lista titlurilor lansate în cadrul evenimentului comun se află volumul Prăvăliile de scorțișoară. Sanatoriul sub semnul clepsidrei de Bruno Schulz, unul dintre cei mai originali scriitori ai secolului XX, publicat într-o nouă traducere, la un secol de la apariție. Despre carte va vorbi chiar traducătoarea ei din poloneză, Cristina Godun. Romanul Angajații, semnat de Olga Ravn, una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane daneze, nominalizat la Booker Prize International 2021, va fi parte a evenimentului din 27 mai. Despre carte, „o satiră îndrăzneață a limbajului corporatist, un studiu al imaginii pe care oamenii o au despre sine”, în viziunea criticilor de la The Guardian, va vorbi poeta Adela Greceanu. Despre cel mai recent roman al scriitorului bulgar Gheorghi Gospodinov – Refugiul timpului, proaspăt sosit din tipografie – va vorbi traducătoarea cărții, Mariana Mangiulea JatopExist, exist, exist, mult-așteptata ediție în limba română volumului de memorialistică semnat de prozatoarea irlandeză Maggie O’Farrell, autoarea bestsellerului internațional Hamnet, se află de asemenea pe lista titlurilor lansate la Bookfest. Va vorbi despre carte chiar traducătoarea sa în limba română, Mihaela Buruiană. Și cunoscuta traducătoare de limba germană Maria Irod va fi prezentă la eveniment pentru a vorbi despre cea mai recentă traducere: Inventarul lucrurilor dispărute de Judith Schalansky, o meditație asupra lucrurilor pe care într-un fel sau altul le-am pierdut, carte care pe care iubitorii de ficțiune din România o vor descoperi în premieră la Bookfest 2023.
Îndrăgitul scriitor spaniol Manuel Vilas, cel care a cucerit definitiv inimile cititorilor români odată cu publicarea romanului În toate a fost frumusețe, nu putea lipsi de pe lista autorilor lansați în cadrul evenimentului de la Romexpo. Despre Bucurie, continuarea bestsellerului În toate a fost frumusețe, va vorbi scriitorul Vasile ErnuJaume Cabré, cel mai iubit scriitor catalan tradus în limba română, revine în atenția cititorilor la Bookfest 2023 cu o ediție nouă a romanului Vocile lui Pamano, despre care va spune câteva cuvinte chiar traducătoarea sa, Jana Balacciu Matei.
Două dintre romanele istorice care au fascinant cititorii britanici, cucerindu-i mai apoi pe iubitorii de literatură din întreaga lume, două romane fascinante care revizitează cu ajutorul ficțiunii momentul istoric și legendar al Războiului Troian, conflictul care a măcinat o civilizație, văzut însă din perspectiva feminină, recent publicate în traducere în cadrul colecției Anansi. World Fiction vor fi lansate de asemenea la Bookfest 2023. Este vorba despre Femeile din Troia, cel mai recent roman al îndrăgitei prozatoare britanice Pat Barker, „una dintre cele mai profunde și fascinante scriitoare contemporane”, în viziunea criticilor de la The Washington Post, și O mie de corăbii, unul dintre bestsellerurile cunoscutei scriitoare și clasiciste britanice Natalie Haynes, roman care „dă glas femeilor până acum tăcute din Războiul Troian” (Madeline Miller), despre care va vorbi editoarea Laura Câlțea.

Anansi. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Proiectul editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția Anansi. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest are loc în perioada 24-28 mai, în Pavilionul B2 al Complexului expozițional Romexpo. Programul de vizitare este următorul: miercuri, 24 mai: 10.00-20.00; joi, 25 mai: 10.00-20.00; vineri, 26 mai: 10.00-21.00; sâmbătă, 27 mai: 10.00-21.00; duminică, 28 mai: 10.00-20.00. Accesul publicului este gratuit.