Aseară, 23 mai 2023, a fost anunțat câștigătorul din acest an al prestigiosului Premiu Booker International, distincție care a mers către ediția în limba engleză a romanului Refugiul timpului (Time Shelter) de Gheorghi Gospodinov, în traducerea Angelei Rodel. Este pentru prima dată când acest premiu îi revine unui scriitor bulgar.
Președinta juriului și cea care a făcut marele anunț a fost Leïla Slimani, cunoscuta romancieră și jurnalistă franceză de origine marocană, care a descris cartea lui Gheorghi Gospodinov drept „un roman strălucitor, plin de ironie și melancolie, o carte profundă, care abordează o problemă contemporană și, de asemenea, o întrebare filosofică: ce se întâmplă cu noi atunci când ne dispar amintirile?”.
Cartea a apărut recent și în limba română, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M, traducere și note de Mariana Mangiulea Jatop. Cititorii o pot găsi deja în toate librăriile fizice și online din întreaga țară, iar începând de astăzi, 24 mai, și până duminică, 28 mai, la standul Grupului Editorial Trei din cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, la un preț special. De asemenea, cartea va fi lansată la Bookfest, în cadrul unui eveniment amplu dedicat noilor traduceri apărute în cadrul colecției Anansi. World Fiction: sâmbătă, 27 mai, începând cu ora 14.00, la Scena Arena.
Refugiul timpului, roman tradus cu succes în întreaga Europă, a fost premiat anul trecut și în Italia, cu Premio Strega Europeo. În același timp, cartea s-a bucurat și de recenzii entuziaste în presa internațională, cât și de recunoașterea unor nume importante ale scenei literare.
Olga Tokarczuk, laureata Nobelului literar din 2018 remarca faptul că „Gheorghi Gospodinov este un scriitor unic… Nimeni altul nu poate armoniza în același text o idee stranie, o fantezie minunată și o scriitură fără cusur”.
Refugiul timpului este cel de-al treilea roman semnat de Gheorghi Gospodinov publicat în traducere în colecția Anansi. World Fiction, după Fizica tristeții și Un roman natural – ambele, în traducerea din limba bulgară a Cătălinei Puiu.
Roman satiric cu un final distopic, Refugiul timpului spune povestea unui călător misterios în timp deschide un sanatoriu, o clinică a timpului, unde pacienții cu Alzheimer sunt tratați prin reproducerea extrem de fidelă a unei perioade trecute de timp.
Într-o clădire înconjurată de flori de nu-mă-uita, Gaustin, misteriosul personaj al romanului Refugiul timpului, deschide prima „clinică a trecutului„, un loc unde bolnavii de Alzheimer să-și aline suferința. Camerele acestei clinici neobișnuite reproduc detalii din trecut care le îngăduie pacienților să retrăiască momente preferate din tinerețe, să recupereze scene demult pierdute datorită unor clipe care, cândva, le-au marcat viața. Asistentul lui Gaustin, vocea care-i spune povestea, e însărcinat să găsească recuzita acestui refugiu: obiecte din trecut, mobilă din anii 1960, nasturi din 1940 sau parfumuri uitate. Treptat, aura acestui adăpost crește, el începe să fie căutat și de oameni sănătoși, care încearcă să uite de prezent și să se retragă în scene din
propria istorie, ba chiar națiuni întregi se îndreaptă către iluzia unor vremuri mai bune îngropate în straturile memoriei.
„O terapie fără precedent care testează puterea de vindecare a nostalgiei, un roman provocator care-și merită locul alături de literatura lui Kafka.” (Publishers Weekly)
„Poate că în viața de zi cu zi amintirile nu ne apără de haos, dar orice e posibil în fantezia lui Gospodinov.” (World Literature Today)
„O carte în care timpul dispare și reapare în forme neașteptate. O satiră, dar și un roman înțelept și delicat.” (The New Yorker)
„Romanul meditativ al lui Gospodinov nu este atât o operă literară realistă, cât o alegorie pe marginea pericolelor explorării trecutului.” (Kirkus Reviews)


Gheorghi Gospodinov (n. 1968) este cel mai tradus și apreciat scriitor bulgar al momentului. Romanul său de debut, Un roman natural, a fost tradus în peste 20 de limbi. A publicat poezie, proză, eseuri, piese de teatru și a realizat scenarii de film. Scrie în mod regulat articole pentru cotidianul bulgar Dnevnik și pentru Deutsche Welle. Din opera lui, în colecția Anansi. World Fiction au apărut Fizica tristeții (2021) și Un roman natural (2022) și Refugiul timpului. În prezent trăiește la Sofia