Începutul lunii noiembrie aduce în librăriile din toată țara o carte nouă scrisă de Andreea Iatagan – una dintre cele mai bine vândute autoare de cărți pentru copii de la Editura Pandora M – și ilustrată atât de frumos de Diana Tivu. Este vorba despre Miko, vulpița friguroasă – o poveste care îi învață pe copii să aibă încredere în ei și în ideile lor, oricât de năstrușnice ar fi. Miko s-a născut în cea mai geroasă zi din an, când până și ghețarii se îmbrățișau ca să se mai încălzească. De atunci, micuței vulpi polare îi este frig întruna și, ca să nu mai tremure, caută ajutor la celelalte animale: la morsa mâncăcioasă, la iepurele-pantofi-de-zăpadă, la bufnița albă și la renul cu gâtul bine îmblănit. Dar nimic nu funcționează, iar Miko se trezește în cele mai caraghioase situații din care tot încearcă să găsească o soluție salvatoare.

Miko, vulpița friguroasă a fost scrisă anul trecut, în plină pandemie, și a fost refugiul meu față de nebunia, teama și incertitudinea care ne înconjurau. Nu am scris-o ușor, pentru că realitatea ne apăsa pe toți mult prea puternic ca să mai lase lumile imaginare și personajele de poveste să iasă la lumină. Și, totuși, e cea mai veselă și mai plină de umor dintre cărțile pe care le-am scris până acum”, ne-a dezvăluit Andreea Iatagan.

Andreea Iatagan este jurnalist și redactor de carte. A debutat în 2017, la Editura Pandora M, când a publicat în colecția PanDA, Ploaia Curcubeu. Carla, personajul principal al cărții de debut i-a cucerit pe cei mici așa că în următorii ani aventurile curajoasei libelule s-au materializat în alte două volume: Spiriduşii luminii (2018) și Iepurele Înţelept şi Secretul Poveştilor (2019). Andreea susţine ateliere de lectură în şcoli şi se simte cel mai bine printre copii şi printre cuvinte. Scrie pe blogul ei – educatiecudragoste.ro – despre bucuria de a fi părinte.

Cărțile Andreei Iatagan sunt dedicate tuturor copiilor și în special fetiței sale, Sofia, cea care a inspirat-o să scrie pentru cei mici. “Nu poți să scrii pentru ei dacă nu îi iubești cu toată inima. Dacă nu ești convins că și tu poți învăța la fel de multe lucruri de la copii, pe cât pot ei învăța de la tine. Nu poți scrie pentru ei dacă nu îi respecți cu adevărat. Eu încerc să nu par un adult arogant și atotștiutor. Aceasta este singura limită pe care mi-o impun atunci când scriu povești”, este crezul Andreei Iatagan.