Premiul Goncourt pe anul 2021 a fost atribuit scriitorului senegalez Mohamed Mbougar Sarr pentru romanul La plus secrete memoire des hommes, publicat de editura Philippe Rey, a anunţat miercuri secretarul-general al Academiei Goncourt, instituţia care decernează cel mai prestigios trofeu din universul literaturii franceze.

Cartea câștigătoare este în curs de traducere în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Pandora M, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu. Traducătorul este cunoscutul și îndrăgitul scriitor Ovidiu Nimigean.

Ceilalţi finalişti ai Premiului Goncourt din 2021 au fost scriitorii Christine Angot (Le Voyage dans l’Est, Editura Flammarion), Sorj Chalandon (Enfant de salaud, Editura Grasset) şi Louis-Philippe Dalembert (Milwaukee Blues, Editura Sabine Wespieser).

Cu o zi înainte de anunțarea numelui câștigătorului Premiului Goncourt din acest an, Mohamed Mbougar Sarr a fost desemnat și câștigătorul Premiului Goncourt – Alegerea României, un proiect de tradiție organizat de Institutul Francez.

Și romanul câștigător al ediției din 2020 a prestigiosului premiu Goncourt – Anomalia de Hervé Le Tellier – a apărut în limba română tot în colecția Anansi. World Fiction (traducere de Mădălina Ghiu).

Fragment din carte:

„Literatura mi-a apărut sub trăsăturile unei femei de o frumusețe înfricoșătoare. I-am spus, bâlbâindu-mă, că o căutam. Ea râse cu cruzime și spuse că nu aparține nimănui. Am îngenuncheat și am rugat-o: Petrece-ți o noapte cu mine, o singură mizerabilă de noapte. Dispăru fără un cuvânt. Am pornit după ea, foarte hotărât și plin de morgă: O să te-nhaț, o să mi te pun pe genunchi, o să te silesc să te uiți în ochii mei, eu voi fi scriitor! Însă întotdeauna sosește acest moment teribil, pe drum, în miez de noapte, când răsună o voce și te izbește ca un trăsnet; și îți arată sau îți aduce aminte că voința nu ajunge, că talentul nu ajunge, că ambiția nu ajunge, că a avea stil nu ajunge, că a fi citit mult nu ajunge, că a fi celebru nu ajunge, că a poseda o vastă cultură nu ajunge, că a fi înțelept nu ajunge, că a te angaja pentru o cauză justă nu ajunge, că răbdarea nu ajunge, că a te îmbăta de viață nu ajunge, că a te îndepărta de viață nu ajunge, că a crede în visurile tale nu ajunge, că a dezosa realitatea nu ajunge, că inteligența nu ajunge, că strategia nu ajunge, că a comunica nu ajunge, că nici măcar a avea ceva de spus nu ajunge, după cum nu ajunge munca îndârjită; iar vocea mai spune că toate acestea pot exista, că reprezintă adeseori o condiție, un atu, un atribut, o forță, cu siguranță, dar adaugă repede că, în esență, niciuna dintre aceste calități nicicând nu ajunge dacă e vorba de literatură, fiindcă a scrie cere mereu altceva, altceva, altceva. Pe urmă vocea dispare și te lasă singur, pe drum, cu acel ecou, «altceva, altceva, altceva», care se rostogolește și se dizolvă, «altceva», a scrie cere întotdeauna altceva, altceva în noaptea care nu-ți dă certitudinea că vor urma zorii.”