Una dintre cele mai așteptate noi apariții în colecția Anansi. World Fiction din această primăvară o reprezintă noua traducere din opera lui Joan Didion: volumul Nopți albastre, carte care se află deja în librăriile fizice și online din întreaga țară.

Nopți albastre a fost publicată de Joan Didion la șase ani de la apariția bestsellerului mondial Anul gândirii magice, o carte-cult în întreaga lume și una dintre cele mai iubite volume publicate în traducere de Editura Pandora M: „După publicarea volumului Anul gândirii magice, oamenii mă opreau în aeroporturi și îmi vorbeau despre decesele din familile lor. Era o vreme în care asta mi se părea perfect normal. Dar vine un moment în care vrei să fii singur, în care parcă nu vrei să împărtășești chiar totul tuturor. Pe de altă parte, dacă este să ne gândim, asta înseamnă să fii scriitor: să împărtășești”, mărturisea Joan Didion într-un interviu pentru The New Yorker.

În Nopți albastre, o nouă carte-cult menită să exorcizeze singurătatea şi suferința, Joan Didion ne împărtășește din nou din experiența sa, încearcă să asimileze și să se împace cu moartea prematură a propriei fiice, Quintana, eveniment survenit la un an de la propria nuntă și la foarte scurt timp de la moartea tatălui său. Văzut și ca un text-companion pentru Anul gândirii magice, Nopți albastre este mult mai mult de atât: Didion așază moartea fiicei în contextul propriei îmbătrâniri, în cel al morții soțului, și încearcă să conjure spiritul celei dragi prin punerea în scenă a unui amalgam de amintiri, de frânturi de memorie. Rezultatul nu este însă obținerea unei înțelepciuni sobre, ci din contră, o răscolitoare meditație asupra fragilității ființei umane.

„Spre deosebire de John, eu n-am mai scris niciodată despre fiica noastră. John a scris o piesă despre ea numită Quintana și, de asemenea, a publicat un volum de eseuri cu titlul Quintana și prietenii, fiica noastră apărea chiar și pe copertă… Pentru mine, acum a venit vremea”, declara autoarea într-un dialog acordat unei cunoscute publicații de peste Ocean. În prefața cărții, Joan Didion ne explică și opțiunea sa pentru acest titlu: „Cartea aceasta se numește Nopți albastre fiindcă atunci când am început s‑o scriu gândurile îmi alunecau tot mai mult spre boală, spre finalul promisiunii, spre zilele tot mai scurte, spre ineluctabilitatea dispariției, spre lumina care piere. Nopțile albastre sunt opusul pieirii luminii, dar sunt și avertismentul dinaintea ei”.

Înainte de a scrie Nopți albastre, Joan Didion a dramatizat Anul gândirii magice. Varianta scenică a cărții, gândită ca un monolog dramatic, a fost interpretată pe Brodway de actrița Vanessa Redgrave, artistă cu care Joan Didion împărtășește mai mult decât o prietenie de o viață, ci și tragedia pierderii propriei fiice înainte de vreme – fiica Vanessei Redgrave, Natasha, a murit la doi ani de la premiera piesei Anul gândirii magice. „Într-un fel, asta ne-a apropiat, deși fiecare dintre noi am simțit teroarea odată cu disparițiile fiicelor noastre. Am înțeles în totalitate de ce Vanessa nu a mai vrut să facă joace piesa”, s-a confesat Joan Didion, surprinsă ulterior că buna ei prietenă a fost de acord totuși să înregistreze versiunea audio a cărții.

Joan Didion împreună cu soțul ei John Gregory Dunne și fiica lor Quintana Roo Dunne, Malibu, 1976. John Bryson/The LIFE Images Collection via Getty Images/Getty Images

Adorată de publicul american și tradusă pretutindeni în lume, Joan Didion este autoarea a cinci romane și a patru cărți de nonficțiune, printre care South and West și Where I Was From. Volumul ce reunește toate operele sale de nonficțiune, We Tell Ourselves Stories in Order to Live, a fost publicat de către Everyman’s Library în 2006. Născută în Sacramento, California, Joan Didion locuiește în prezent la New York. La Editura Pandora M a mai apărut volumul de memorii Anul gândirii magice, recompensat în 2005 cu National Book Award for Nonfiction și finalist la National Book Circle Critics Award și Pulitzer pentru Autobiografii în același an. Volumul Nopți albastre, publicat în 2011, a fost primit cu același entuziasm precum Anul gândirii magice: „un text incantatoriu, o scrisoare de condoleanțe adresată omenirii, despre realitățile dureroase ale condiției umane” (The Washington Post), „profundă și emoționantă… Cartea aceasta este mai mult decât orice o meditație asupra mortalității” (San Francisco Chronicle). Joan Didion a fost căsătorită cu John Gregory Dunne, romancier, scenarist și critic literar american. Începând din 2019, în rețeaua Netflix rulează documentarul Joan Didion: The Center Will Not Hold, regizat de Griffin Dunne și produs de Annabelle Dunne, nepoții celebrei scriitoare californiene. Realizat în familie, filmul îi surprinde lui Joan Didion atât viața profesională, cât și pe cea personală, portretizând-o așa cum publicul nu a avut ocazia să o cunoască, într-un carusel al emoțiilor pe care îndrăgita autoare americană a știut mereu să le transforme în cei mai puternici aliați pentru literatura sa.
________________________________________
În 2021, în colecția ANANSI. World Fiction vor apărea în jur de 40 de cărți, lista incluzând majoritatea titlurilor recompensate cu cele mai importante premii literare ale anului trecut. Opera poetei Louise Glück, laureata Nobelului literar, va fi tradusă și publicată începând cu acest an, alături de romanul The Discomfort of Evening semnat de scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld, premiat cu The International Booker Prize, precum și de romanul Shuggie Bain de Douglas Stuart, recompensat cu The Booker Prize 2020.
ANANSI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția ANANSI. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

Titlu original: Blue Nights
Limba originală: engleză
Traducere: Ioana Văcărescu
ISBN: 978-606-978-361-0
Format: 130x200mm
208 pagini
Preț: 39.00 lei
Colecția Anansi Ego