Fanii lui Judith Kerr, vor fi încântați de primul roman ilustrat scris de Judith Kerr după 37 de ani! Mult îndrăgita autoare a seriei Mog și a cărții Tigrul care a venit la ceai, acum în vârstă de 94 de ani, ne propune o nouă poveste minunată care-i va încânta atât pe cititorii tineri, cât și pe cei mai în vârstă. Foca domnului Cleghorn, romanul publicat în colecția Literati, imaginat de celebra scriitoare și ilustratoare se bazează pe o poveste reală trăită chiar de tatăl ei acum mai bine de 100 de ani. Alfred Kerr i-a povestit cum a încercat să salveze un pui de focă crescându-l în balconul apartamentului și încercând să-i gasească o a doua casă într-o grădină zoologică din Berlin. Judith Kerr a scris romanul Foca domnului Cleghorn tocmai cu gândul la finalul trist al povestirii tatălui său pentru că și-a dorit să-l fi cunoscut pe micul pui de focă și să-l fi salvat. Foca dl. CleghornUneori amuzantă, alteori tristă, povestea domnului Cleghorn și a lui Charlie, simpaticul pui de focă, este o una inspirațională pentru toți cei care iubesc animalele și aventura și sunt oricând dispuși să schimbe prin faptele lor bune viețile celor din jur. Foca domnului Cleghorn are toate ingredientele să devină o poveste clasică a inimitabilei Judith Kerr. În colecția LITERATI au mai apărut Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină de Mark Twain, Philip & Erin Stead, Ultima zi a domnișoarei Bixby de John David Anderson, Porțile primul volum din trilogia Samuel Johnson de John Connolly, Cum să scrii o poveste reușită și Scrie şi tu o poveste reuşită! de Christopher Edge și multe altele. LITERATI este cea mai nouă colecție din cadrul editurii Pandora M și se adresează cititorilor între 8 și 14 ani pasionați de lectură, curioși, aventuroși, inteligenți.