Recent, în colecția ANANSI. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a romanului Dosarele mamei mele de András Forgách – scriitor, dramaturg, traducător, considerat una dintre cele mai influente figuri ale lumii culturale maghiare de astăzi.

La trei decenii după căderea comunismului, în timp ce investiga trecutul familiei sale, András Forgách a descoperit un fapt îngrozitor: mama lui, de care-l legase o iubire autentică, fusese informatoare a regimului Kádár; ea dăduse informații nu doar despre cunoștințe întâmplătoare, ci și despre prieteni, rude și chiar despre propriii copii.

„Dragostea pe care i-o purtam mamei, și pe care încă i-o port, a fost cea care mi-a dat puterea de a scrie această carte… Nu o judec. Dar sunt în povestea de față momente rușinoase și dureroase. Îmi vine de multe ori să plâng în numele ei. Le-a dat securiștilor numele meu, numele prietenilor mei. Dar cred că atunci când iubești un om îl vezi ca pe un tot, în întreaga lui complexitate. Altfel, cine ar mai scăpa de judecată?”, mărturisea András Forgách într-un interviu acordat jurnaliștilor de la The Guardian.

Ediția în limba română poartă semnătura scriitorului Andrei Dósa care ne-a mărturisit că munca de traducere a cărții a fost însoțită de emoții: „În acest roman, Forgách pune pe taler inima celei mai importante persoane din viaţa lui. Traducându-l, am simţit din plin dificila şi dureroasa echilibristică practicată de scriitorul aflat într-o situaţie cum nu se poate mai delicată: aceea de a nici nu-şi condamna şi de a nici nu-şi apăra mama. Traducându-l, mi-am ţinut respiraţia şi m-am temut pentru el”.

Dosarele mamei mele, o poveste puternică în care familia și politica se ciocnesc în timpul prăbușirii regimului comunist maghiar, o scrisoare de dragoste deopotrivă întunecată și tandră către o mamă victimă a istoriei, a redeschis în Ungaria dezbaterile despre rolul statului polițienesc.

„O astfel de carte nu poate fi scrisă din ură sau dispreț. Este imposibil. În general, nu cred că un roman bun poate fi scris din ură sau răzbunare. Pe de altă parte, a trebuit să-mi depășesc dragostea necondiționată pentru eroina mea. Unii bănuiau că am scris cartea cu simplu scop de a o exonera pe mama (pe ea și pe tatăl meu). Cum nu se poate mai fals! În primul rând, am vrut să o salvez de reacțiile primare și, uneori, crude care acompaniază adesea discursul public din țara noastră, am vrut să arăt fața umană a unei persoane reale în complexitatea alegerilor sale; în al doilea rând, am avut în minte un scop educațional: am vrut să îmbogățesc nuanțele din acel glosar masiv și negativ pe care îl folosim atunci când descriem acești oameni, care – din motive atât de diferite – au făcut parte dintr-o mașinărie opresivă pusă în slujba controlului populației. Asta nu schimbă cu nimic faptul că mama mea a fost o idealistă, o ființă frumoasă care a făcut o greșeală ce a fost în același timp inevitabilă și fatală – ceea ce în general numim o tragedie. Dragostea ei pentru mine m-a făcut puternic, apt să pot spune adevărul despre ea. Nimeni altcineva nu putea face treaba asta mai bine. Dacă am reușit să spun adevărul și am reușit să explic ce s-a întâmplat și, în același timp, am putut să arăt fața umană a unei ființe reale, sunt mulțumit”, ne-a mărturisit autorul cu ocazia publicării ediției în limba română.

„O scrisoare de dragoste care ar trebui citită de toată lumea”, în aprecierea criticilor de la The Herald, „un basm cvasimitologic”, în descrierea cunoscutului jurnalist Tim Adams de la The Guardian, cartea lui András Forgách este un text hibrid care combină proza, fragmentele de memorialistică, poezia și o serie de fragmente din înregistrările oficiale, incluse ca note de subsol.

„Cartea mea este un roman. Diferitele genuri care coabitează în carte – proză, poezie, memorialistică – s-au născut odată cu procesul în sine al scrierii. Într-un fel, ele chiar descriu acest proces: acela prin care am încercat să deprind cum aș putea vorbi despre chestiuni care nu pot fi rostite. Fragmentele de poezie, pe care le-am scris primele, deși eu nu sunt poet, au apărut dintr-o nevoie interioară de a mitologiza și a explica cu ajutorul fascinantelor mituri grecești această poveste complicată: uneori meschină, alteori prea intimă, complexă și de neînțeles. În cele din urmă, capitolul eseistic s-a cerut scris dintr-o nevoie de a lăsa nimic în afară, de a așeza toate faptele pe masă, fie chiar și cu riscul de a produce ceva dureros și vulnerabil – altfel, efortul meu ar fi riscat să se transforme într-un eșec”, ne-a destăinuit zilele acestea András Forgách.

În Ungaria, lansarea cărții a fost acompaniată de vernisajul unei impresionante expoziții foto dedicate acestui subiect realizate de fratele lui András Forgách, artistul vizual și producătorul de film Péter Forgács.

Editura Pandora M alături de Institutul Maghiar din România plănuiesc să creeze un astfel de eveniment și la București, cu participarea celor doi autori, în momentul în care contextul va permite desfășurarea în condiții de siguranță a unui eveniment cu public.

András Forgách, născut în 1952, este una dintre cele mai influente figuri din lumea culturală maghiară contemporană. În prezent, este profesor la Universitatea de Teatru și Film din Budapesta. Forgách a publicat două romane cu un considerabil ecou (Aki nincs, 1999, și Zehuze, 2007), precum și mai multe volume de eseuri și unul de teatru. Este autorul mai multor scenarii de film și traducător în limba maghiară al unor piese aparținând lui Heinrich von Kleist, Tennessee Williams, Harold Pinter, Jean Genet, Frank Wedekind, Beaumarchais, Victor Hugo, Schiller ș.a. Pentru creația sa, András Forgách a fost recompensat cu distincții de mare prestigiu: Premiul Attila József, Premiul Mari Jászai, Premiul Béla Balázs și Premiul Milán Füst.